marți, 5 aprilie 2011

Comisia de apărare din Camera Deputaţilor a dat raport pozitiv, marţi, OUG 1/2011 ,fiind adoptate şi doua amendamente

Amendamentul prevede introducerea unui nou alineat la articolul 4 din OUG 1/2011, potrivit căruia "dacă rezultă în cuantum mai mic, pensia să rămână cea avută în plată înaintea recalculării", a declarat pentru NewsIn deputatul George Scutaru, vicepreşedinte al Comisiei de Apărare.

Potrivit acestuia, în timp ce al doilea amendament a vizat modificarea art 1 alineat 4 din OUG 1, deputaţii dorind să coreleze punctul mediu de pensie atât cu solda de grad, cât şi cu cea de funcţie.
Cele două amendamente au fost propuse de deputatul de la minorităţi Niculae Mircovici şi au fost susţinute de opoziţie, în timp ce reprezentanţii puterii s-au abţinut de la vot, mai puţin Eugen Bădălan, care a votat pentru adoptarea amendamentelor, potrivit lui Scutaru.

Tot marţi, a fost adoptat în comisia de Apărare şi un amendament la Legea 42/2004 privind participarea militarilor la misiuni în străinătate. Amendamentul vizează introducerea unui nou alineat în lege, potrivit căruia "pe perioada participării la misiuni şi operaţiuni prevăzute la articolul 2, cuantumul brut al soldei, salariului lunar, sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor şi altor drepturi băneşti acordate personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională nu pot fi diminuate". Amendamentul a fost propus de liberarul George Scutaru.

sursa realitatea